Sunt mandra de mine, sunt mandra ca ma vad urcand pe scara idealurilor mele realizand tel dupa tel...Nu am ajuns la finalul calatoriei mele, dar in punctul in care am ajuns, privind inapoi pot spune AM REUSIT, ce am reusit? ce nu credeam ca voi fi in stare sa fac pe cont propriu fara a ma baza pe cineva. Increderea in mine a atins cote indeajuns de mari incat sa fug in directia de care mi-e frica si sa infrunt orice temere in loc sa ma retrag si sa las lucruri realizabile sa treaca pe langa mine. De la lucruri marunte pana la lucruri majore am reusit sa combat fara sa eschivez sau sa cer ajutor, fara impingere de la spate. Si e al naibii de bine la sfarsitul zilei....
Dar am obosit, ma ajung din urma niste momente grele in care nu voi mai putea lupta in totalitate singura, din acest punct voi avea nevoie de sustinere, caci pentru o clipa sau mai mult poate, ma simt doborata sau mai bine zis coplesita de un lucru care ma distruge pe interior si nu imi permit sa las acest lucru sa iasa in exterior.....sanatatea mea va fi prioritara acum pentru ca gravitatea acesteia ma trage inapoi de la celelalte "lupte", facultatile. Voi trece eu si peste asta.....sper, cel putin un pumn de pastile tine sub control ce se intampla in mine si devine o rutina controlul acestei.......ce am eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu