Imi mai pun problema daca viata are sau nu un sens. In realitate, totul se reduce la a sti daca e sau nu suportabila. "Cerul senin ne obliga la mai multe intristari decat cel cenusiu, caci ne pune in fata sperantelor la care n-avem curajul sa ajungem, pe cand ultimul ne ingroapa fara alternative". Prin tristeti cazi "prizonier" lui Dumnezeu si astfel ajungi sa nu te mai mangaie nimic in afara de viata in El.
Miracolul mortii nu consta in ceea ce sfarseste ea, ci in ceea ce incepe. Nu ma inspaimanta nimic in faptul ca moartea pune capat biologiei si incheie definitiv viata. Sub acest aspect cunosc deja moartea; din experientele mele, din ceea ce vad la altii, m-am intalnit de nenumarate ori cu fenomenele morti...cu agonia, cu stingerea, oprirea pe loc. Am murit de atatea ori pana acum, ca orice om. Pentru ca fiecare cunoaste moartea in acest sens. Ce nu cunoaste nimeni este inceputul de dupa moarte. Este adevarat ca dupa fiecare "moarte" in viata reusim intr-un fel sau altul sa ne nastem din nou, sa "luam viata de la capat"...In cursul vietii renastem necontenit, dar cu aceleasi valori, cu aceeasi experienta. Nu este o schimbare decisiva, unica, ireversibila. Schimbarea ireversibila o experimentam numai prin moarte adevarata. Si ceea ce e miraculos in aceasta moarte e faptul ca odata cu ea incepe "ceva" deosebit de ceea ce ne asteptam sau ne inchipuiam c-o sa fie. Se continua "ceva" pe care noi nu avem ochi sa-l vedem in timpul vietii, "ceva" pe care noi l-am fi putut cunoaste in timpul vietii, o taina, un mister.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu