Fericirea este o problema pe care nu trebuie sa ti-o pui niciodata pentru tine. Fericirea are un sens si un continut concret numai atunci cand o consideri pentru altul. De cate ori spui: "daca fac cutare lucru, daca sacrific cutare slabiciune, daca trec cutare obstacol-sunt fericit!", de cate ori iti spui astfel, traiesti o iluzie, care te face sa suferi mai mult si mai deznadajduit. Ne putem aranja conforturi, bucurii, placeri, satisfactii, recompense, dar niciodata nu putem anticipa si realiza fericirea. De cate ori reducem notiunea aceasta la propria noastra personalitate ea isi pierde complet sensul. E reala atat timp cat e absenta, cat timp e o simpla nostalgie, o asteptare, o iluzie. De cate ori veti crea mintal sau sentimental o fericire, care se afla undeva in spatiu sau timp, fiti siguri ca nu o veti intalni niciodata. E stranie aceasta "obiectivitate" a fericiri. Este unul dintre putinele lucruri pe care nu le putem realiza singuri pentru noi. Dimpotriva, putem face un numar infinit de oameni fericiti, de un numar infinit de ori. Fericirea ajunge concreta numai atunci cand o dorinta care o precede este indreptata de catre altul. Pentru realizarea fericirii altuia, nici o renuntare nu e prea mare, nici un sacrificiu nu e prea costisitor. Un om care intelege ca nu poate atinge niciodata fericirea prin propriile mijloace, nu are decat un singur lucru de facut: sa aduca fericire altora.
A trai in realitate este cea dintai datorie a noastra. Si niciodata nu verificam mai decisiv realitatea decat in suferinta noastra si in fericirea altora. Maximul de concret il cuprindem in aceste doua extreme, niciodata intre ele. Este o iluzie sa crezi ca o viata obisnuita, mediocra, fara suferinte si fara fericiri, intruchipeaza viata reala. Cele mai "mizerabile" iluzii, cele mai otravite idealuri, cele mai deprimante abstractiuni sunt legate de aceasta alergare dupa fericirea noastra. Daca ne este dat sa cunoastem candva fericirea, o vom intalni pe neasteptate, pe nevrute, de la altul: daruita, nu cucerita. Nu este o lege morala ceea ce spun eu aici, este o stare naturala, reala. Un om cu cat este mai tare cu atat are mai putina nevoie de el. Taria nu se masoara prin raporturile dintre om si lume, ci dintre om si el insusi. Cu cat renunti mai mult la tine, cu atat esti mai plin pe dinauntru, esti mai concret si mai viu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu