Fericirea altuia merita orice renuntare. Nu confortul lui, nu orgoliul-ci fericirea. Majoritatea oamenilor practica renuntarea pentru confortul celorlalti; si o practica din lasitate, din lene, din indiferenta. Renunti la tine ca sa nu plictisesti pe celalalt, sa nu-l contrazici, sa nu-l obosesti, sa nu-l incomodezi. Aceasta nu e renuntare, ci lasitate. Se va spune: "Dar asa inteleg oamenii fericirea, asta e conceptia lor despre fericire, e bine sa le-o pastram". Nu prea cred chestia asta. Oamenii exagereaza intotdeauna influenta unui act de-al lor asupra semenilor. De fapt, isi camufleaza prin asta dorinta lor de a nu fi pusi in situatii neconfortabile. Se spune: "N-am vrut sa-i raspund ca sa nu-l fac sa sufere". Adevarul e altul, n-a vrut sa-i spuna pentru ca s-ar fi aflat atunci intr-o situatie incomoda, desi cel de-al doilea n-ar fi suferit intr-atat cat lasa a intelege cel dintai. Cand toleram slabiciunile unora nu inseamna ca le procuram fericirea. Le mentinem confortul, atata tot.
Dar daca la urma urmelor, fericiea n-ar fi decat o serie de lucruri confortabile? Este un punct de vedere care, cu o inteligenta mai ascutita decat a mea, s-ar putea sustine. Numai ca, asemenea discutii nu ma intereseaza, desi par destul de originale. Raman la parerea mea: o serie prelungita de conforturi nu creeaza fericirea. Mai intai, orice confort are o parte negativa: absenta lui aduce o atenuare a placerii, poate chiar durerea si suferinta. Pe cand fericirea este o stare din care nu se mai poate lua nimic. Apoi, un confort poate fi situat, localizat, exteriorizat; il schimbi, il indepartezi, il porti cu tine. Pe cand fericirea este o stare fluida, la care nu se ajunge prin grade; nu urcam spre ea, nu o cucerim, nu o marim. Ea este, pur si simplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu