Ca si in prietenie, in sinceritate nu poti fi mereu tu insuti. Esti iubit nu pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica sau verifica. Si nu te poti plange, pentru ca toata lumea face la fel.
Exista si alt fel de sinceritati, dupa cum exista si alt fel de prietenii, e drept putine, dar exista. Este destinul ca intotdeauna marile sinceritati sau marile prietenii sa para neintelese si paradoxale.
Ceea ce intristeaza oarecum o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Inteleg prin "libertate" vointa celuilalt de-a se schimba, ba chiar de-a se compromite, de a face altceva decat ceea ce a facut pana atunci. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine intr-un anumit fel, cu o anumita tinuta, cu un anumit comportament, cu un anumit fel de a reactiona, de a vorbi, de a gandi, de a simti. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor?... Esti descompus, distribuit, asimilat, dupa voia si capriciile lor, dupa modul in care esti vazut doar de ei. Daca insa intr-o zi vrei sa fii liber si vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine, atunci nu mai esti acelasi bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Prietenia cea mai incercata iti ofera uneori ziduri de nestrabatut. Si asta deoarece o prietenie nu se verifica in asa numitele "ceasuri grele". O prietenie se verifica prin capacitatea de libertate pe care i-o poti acorda celuilalt. A ajuta un prieten la nevoie nu inseamna numai a-l ajuta sau incalzi cu mangaierile tale (asta cred ca o pot face toti), ci a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere, a nu-l pretui pentru ceea ce iti convine.
Dar de fapt, asta nu-ti cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata prietenie sau adevarata sinceritate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu