Bosquito - Cand Ingerii Pleaca (Official Video)

Existentialistul si feminista

    "Poate dragostea libera sa te faca fericit?" este intrebarea la care timp de 51 de ani s-au straduit Jean-Paul Sartre si Simone de Beauvoir sa raspunda.
     Existentialistul si feminista s-au iubit in timp ce isi citeau unul altuia cartile, stimulandu-si creativitatea, razvratindu-se unul impotriva altuia in fraze si concepte filosofice, dorindu-si cu ardoare o iubire libera care, in final, avea sa fie catalogata drept un act de libertinaj.
     "Omul este condamnat sa fie liber", spunea Sartre in timp ce Simone avea sa-l completeze cu deja celebra "femeie nu te nasti, ci devii".
     In viziunea lor, au trait impreuna o viata intreaga intelegand ca iubirea este un "santier unde se lucreaza permanent la consolidarea legaturilor emotionale".
     ASA SE IUBEAU EI...
     Sartre, un narcisist convins, avea nevoie de femei. Practic nu le dorea doar pentru sex. Drumul pana in pat il fermeca pe Sartre. Constient de faptul ca este respingator, se folosea de forta cuvintelor pentru a-si ingenunchia victimele.
     Adora sa-si inlantuiasca femeile, sa imblanzeasca scorpiile care-i opuneau rezistenta. Tot acest joc devenise un preludiu necesar pentru el si, totodata, un postludiu mai mult decat suficient la cafeaua de dimineata pe care o savura in compania lui Simone de Beauvoir.
     Isi povesteau excentricitatile. De multe ori, Simone, care practica un joc asemanator, isi seducea studentele, cu care se spune ca avea relatii sexuale, dupa care i le pasa lui Sartre pentru conversatia de dupa. Asa se iubeau ei...
     CEI DOI FILOSOFI REBELI
     "Traim intr-o iubire esentiala", avea sa spuna Sartre la inceputul relatiei lor cand au facut un pact straniu pentru conceptiile aniilor '60, de a frecventa si alte persoane despre care sa isi povesteasca cu lux de amanunte atunci cand se intalnesc.
     In felul lor au blamat convenientele si dependentele unui mariaj, incercand sa sparga tiparele, autodefinindu-se drept un cuplu rebel. Numai ca, atunci cand cineva impune reguli intr-un cuplu, se intampla sa fie si cel care isi respecta regulile cu sfintenie. Asa se face ca Sartre a fost un adevarat Don Juan iar Simone, desi a tinut relatia pana la sfarsit si a sustinut acest concept al libertatii sau poate chiar al libertinajului, a lasat sa se intrevada, in scrierile sale, urme de tristete.
     Dupa moartea sa, in aprilie 1986, au iesit la iveala pagini din jurnal, publicate cu aviditate de presa vremii care nu credea in loialitatea si, in acelasi timp, libertinajul celebrului cuplu.
     Nu le-a fost cu mirare sa constate ca Beauvoir era dependenta de Sartre, adesea manata de gelozie, dor, chinuita de singuratate, macinata de suferinte refulate in idei filosofice.
     PACTUL CU DRAGOSTEA
     Cei doi s-au cunoscut de tineri, in 1929, la facultatea de Filosofie, in pragul lucrarii de licenta. Ea- sclipitoare, frumoasa si ambitioasa. El- un copil minune, urat dar plin de exuberanta.
     La examenul final el s-a clasat primul si ea a doua, desi examinatorii au cazut de acord ca ea a fost mai bine pregatita si, pe langa aceasta, cea mai tanara candidata care a primit vreodata acest titlu. Simone de Beauvoir nu s-a aratat deranjata, ba chiar l-a gasit irezistibil pe Sartre. 
     Iremediabil s-a indragostit de mintea lui, de felul exuberant de a-si trai viata. O dragoste pe care Jean-Paul Sartre a tinut mortis sa o delimiteze. Au convenit ca legatura lor sa dureze doi ani, dupa care, puteau sa se vada mai departe, fara a avea insa o relatie exclusiva. Zis si facut. Au continuat o relatie de mare productivitate intelectuala, dar fara obligatia loialitatii. Un pact pe care au reusit sa il respecte toata viata. 
     Si-au oferit unul altuia libertatea in schimbul sinceritatii absolute. O transparenta totala care, in viziunea lor, anula orice urma de infidelitate. Urau minciuna instaurata in cuplurile casatorite, fapt pentru care isi vor spune unul altuia adevarul cel mai crunt. Numai ca, feminista Simone avea sa isi subjuge, fara a recunoaste vreodata, fiinta in slujba pasiunilor si doleantelor lui Sartre.
     LEGATURI PRIMEJDIOASE
     Supusa lui, e gata sa ii indeplineasca orice dorinta, de la a-i procura bani si pana la a a-i facilita tot felul de relatii amoroase prin tot felul de intrigi demne de romanul lui Choderlos de Laclos. Totusi, in acelasi timp, isi extrage din aceasta dependenta forta necesara femeii pentru a deveni femeie. Nu intamplator cartea sa, "Al doilea sex", devine Biblia miscarii feministe europene.
     Relatia cu Sartre o ajuta de altfel sa isi recapete personalitatea scriitoriceasca. "In viata mea am de notat un succes incontestabil: relatia mea cu Sartre. In mai mult de 30 de ani, a existat o singura noapte in care noi doi am dormit despartiti. Iar faptul ca am stat impreuna atatia ani nu a atenuat deloc pasiunea discutiilor noastre.", avea sa marturiseasca Simone de Beauvoir. Iubitul sau Sartre, promotorul existentialismului, avea sa ii replice: "Tu esti pentru mine relatia necesara;    toti ceilalti sunt intamplatori."
     Gandind si scriind, Simone de Beauvoir si Sartre au incercat sa creeze lumi tangibile. Au calatorit enorm impreuna, impartasind experiente, discutand filosofie. Simone de Beauvoir se implica activ in cauze politice delicate pentru acea perioada, precum avortul sau violenta impotriva femeilor. Era insa distanta si serioasa. "Lipsa zambetului era felul ei de a se proteja de ceilalti", povestea o prietena a scriitoarei.
     O TEZA FILOSOFICA SE DESTRAMA
     "Omul nu este determinat de ceva preexistent. El se defineste prin alegerile pe care le face, prin angajamentele sale, prin existenta sa. Aceasta libertate este uneori cel mai frumos cadou si cea mai mare povara", aveau sa sustina cei doi in teza lor existentialista despre om si lume.
    Nu s-au casatorit niciodata, nu au avut copii, iar relatiile sexuale le-au intrerupt dupa 10 ani. Nu au locuit niciodata impreuna, insa mereu au fost aproape unul de altul. Au avut multe iubiri, dar aventurile ei au fost considerabil mai putine decat cele ale lui Sartre. Desi a stiut in permanenta de femeile lui, Simone a suferit de gelozie atunci cand iubitele de-o noapte deveneau de-o luna. Cu toate astea, de Beauvoir se mintea prin dictoane. "Ce folos sa locuim sub acelasi acoperis cand lumea este proprietatea noastra comuna?" se intreba ea. Nimic, nici macar dragostea nu trebuie sa fie o piedica in calea vietii intense, a dorintei de explorare a lumii, a dorintei de a-ti darui corpul bucuriilor si tristetilor existentei, experientelor variate, intalnirilor...asumandu-ti uneori si pretul lor. Si, desi o viata intreaga au incercat sa demonstreze ca pot trai unul fara altul, atunci cand Sartre a parasit-o definitv pe Simone toate conceptele au cazut. La cativa ani dupa moartea lui, fix in aceeasi zi in care el parasea lumea, Simone de Beauvoir accepta sa locuiasca impreuna sub acelasi acoperis. 

"Beauty may open doors, but only virtue enters"

Ce e istoria fara cercetare?
Ce e istoria fara memorie?
Cine-o spune, cine-o inventeaza?
Cine-o uita? Cine-o sterge?

Ce-si aminteste mintea?
Ce are, ce gandeste
Cine-o spune cine-o inventeaza
Ce e istoria fara memorie?

Cine stie ce spune inima?
Marele pas
Al unei mari iubiri.

Cat timp trece? Cat ramane?
Cine tine minte si lasa urme
Ce dificila e memoria
Celui ce inca mai spera.

Cata durere, cata suferinta
Daca nu te am aproape 
Ce trecatoare si trădătoare
E memoria celui ce rămane

Ce-i istoria fără amintire?
Fără uitare, fără revedere
Cine ne plange? Cine ne lasa?
Ce rămâne?

Ce mă intereseaza ce se întâmplă?
Fără povestea noastra de iubire
Cine-o spune? Cine-o inventeaza?
Ce e povestea fara memorie?

Cine stie ce spune inima?
Marele pas
Al unei mari iubiri.

Cat timp trece? Cat ramane?
Cine tine minte si lasa urme
Ce dificila e memoria
Celui ce inca mai spera.

Cata durere, cata suferinta
Daca nu te am aproape 
Ce trecatoare si trădătoare
E memoria celui ce rămane

Ai fost îndrumătorul meu
Ne-am confruntat fară limite
N-am pierdut drumul
Fiincă te-am simţit cu mine
Ai fost viitorul meu
Pentru totdeauna
Sunt cine sunt datorită poveştii noastre
Sunt cine sunt datorită memoriei tale

Angel...

Maturitate...paradox

     Maturitatea este un prag greu de urcat, sunt multe de invatat, mai ales din experiente, pana sa ajungi la maturitate...Ma refer la maturitatea spirituala pentru ca varsta controleaza limitat actul maturizarii. Ar fi fost atat de simplu sa fie de fapt invers chestia asta cu maturizatul....ma refer la faptul ca ar fi mult mai usor sa fim maturi de la bun inceput, suferinta si greselile s-ar limita considerabil, iar experientele ar fi mai placute daca la sfarsitul zilei punem pe hartie doar fapte "bune"...Ar fi fost simplu, dar nu este pentru ca uneori zace cretinitatea in noi si ducem o munca de SISIF cu noi insine incercand sa ne demonstram ca suntem din ce in ce mai buni prin greseli, adica repetandu-le si nu ameliorandu-le... Acum pot sa spun "m-am maturizat",  pot sa si "demonstrez", dar ce rost are .... tot ce fac, fac pentru mine si atat. 

Just a dream...

Ironia sortii...

     Cu cat inaintezi in viata iti dai seama ca nimic nu inveti, ci regresezi in amintire. Este ca si cum ai imita o lume pe care ai mai trait-o candva. Nu castigam nimic, ci ne recastigam. Identitatea cu noi insine este o evolutie intoarsa. Toata viata noastra nu e decat un suspin cosmic . Noi insine nu suntem decat niste rani ale firii.
     Nimic nu e  bine "corelat" pe lumea asta. Cat timp pierdem cu oameni care nu ne inteleg, cata afectiune risipim pentru oameni care nu ne simt...Iar pentru cei putini, care ne sunt cu adevarat apropiati, nu gasim decat cateva cuvinte, cateva minute, cateva zambete, cateva vorbe...Mai intotdeauna ce e mai bun in noi il dam oamenilor care n-au ce face cu darurile noastre. De ce-o fii asa?...De ce preferam sa cautam pierzandu-ne timpul, decat sa tinem in brate ceea ce am inteles demult ca este vrednic de noi?...

Te iubesc! Te iubesc?

TEATRUL DE COMEDIE
Joi, 20 octombrie, ora 19
Cost: 30 lei
Biletele se gasesc la Casa de Bilete a Teatrului zilnic intre 11 - 19 sau on line pe www.bilete.ro si www.vreaubilet.ro
Info: 0727.100.856 

sau mai bine zis o reteta comica despre cum sa fim fericiti in cuplu si cum sa evitam blazarea in doi. 

Sapte concluzii promo...restul la spectacol:

1. Nu exista nici o diferenta intre un barbat prost si unul intelept, atunci cand acestia se indragostesc.
2. Daca barbatul crede ca a castigat o disputa, victoria e doar in mintea lui!
3. Calitatile care o atrag pe femeie la un barbat sunt exact acelea pe care nu le va mai suporta mai tarziu.
4. Daca dragostea este oarba, casatoria iti deschide ochii.
5. SECRETUL CASATORIEI FERICITE: sa nu ai preferinte ci sa te multumesti cu ceea ce ai.
6. SECRETUL FERICIRII IN CUPLU: Sa nu-ti vina ideea sa compari!
7. Daca IUBIREA este raspunsul, puteti sa repetati intrebarea?
Durata: 1h15 min (cu tot cu aplauze)

Replici din piesa:

Ea: Dragostea bărbaţilor e ca un foc de paie. Se aprinde repede, şi se stinge şi mai repede.


EL: Te iubesc ca un nebun.
EA: Nebunia trece.
EL: Dar dragostea rămâne.
EA: Ce mai rămâne din dragoste după ce a trecut nebunia ? Obişnuinţa.

EL: Fericirea este..când e bine...şi nu ne certăm...şi dormim...

EA: Uita-te si tu in ce hal suntem. Nu iei in serios nimic. Ar trebui să suferi.
EL: N-ai idee cât sufăr...
EA: Când te gândeşti la trecut?
EL: Când mă gândesc la somn...

EA. Dacă aduci tot salariul acasă înseamnă că mă iubeşti?
EL: Bine, am să încerc să nu-l mai aduc pe tot...

EA: Nu, nu-i nevoie... Fii liniştit... Noapte bună! Vise frumoase!...
EL: Cine era ?
EA: O prietena.
EL: O prietena ?
EA: Da, o prietena.
EL: Atunci – iartă-mă că te corectez – ai comis unele dezacorduri. Trebuie să-i spui "nu fii îngrijorată" şi "fii linistită", nu "fii liniştit".
EA: Îmi cenzurezi convorbirile telefonice ?
EL: Numai din punct de vedere gramatical.

EA: Nici gelos nu mai eşti ?!
EL: Când eram gelos spuneai că-s nebun.
EA: Ceea ce ne lipseşte nouă e tocmai nebunia ! Ne-am liniştit prea devreme, ne-am lăsat copleşiţi de oboseală, de obişnuinţă, de rutină...
EL: Iar incepi?

EL: Dar ţie ce-ţi place la mine ?
EA: Păi ce să-mi placă ? Tu eşti soţul meu.
EL: Va să zică asta-ţi place: că-s soţul tău.

EA: În condiţiile astea nu se mai poate discuta.
EL: Atunci se poate dormi.

EL: Ţii mai mult la mobila decât la dragostea noastră ?
EA: Mai întâi şi-ntâi ţin la dragostea noastră. Şi abia în al doilea rând ţin la mobila...
EL: Atunci, alege: ori eu, ori el. Vorbeam de pat.

EA: Nu exista dragoste infinita. Ne amagim. Legile poeziei sunt altele decât legile vieţii.

And I promise you this: No matter who enters in your life, I will love you more than any of them.

DOI PE O BANCĂ de Aleksandr Ghelman regia: Emanuel Pârvu.......29 OCTOMBRIE

„Doi pe o bancă” este un spectacol care uneşte, în premieră, pe scena Teatrului Metropolis, sub îndrumurarea regizorului Emanuel Pârvu, doi tineri actori îndrăgiţi, Adela Popescu si Mihai Bendeac.Cei doi actori sunt protagoniştii unei piese în două personaje, scrise de Aleksandr Ghelman, o poveste emoţionantă în care adevărurile se  dezvăluie greu, dureros, cu intensitate.“Este vorba despre două destine ciudate, frânte, două destine tragic-comice. Întâlnirea acestor destine începe cu machiaje puternice, cu minciuni mari şi treptat se ajunge la adevăr, la concret. Actorii pornesc de la haine multe şi ajung la haine puţine, sumare, pâna când sunt ei în adevar” a declarat Emanuel Pârvu, regizorul spectacolului.„Este un spectactol de o oră şi jumătate, susţinut exclusiv de doua persoanje.  Ajutaţi de scenariul excepţional scris şi regia ofertantă, atât eu cât şi Mihai Bendeac trecem printr-o paletă completă de stări, de trăiri. Este un spectacol pe muchie de cuţit, care face trecerea de la râs la plâns în doar o clipă”, mărturiseşte Adela Popescu.Mihai Bendeac declară că "Este un spectacol al redescoperirii de sine. Nu este o comedie, aşa cum poate s-ar fi aşteptat mulţi, este un spectacol care invită la meditaţie şi redescoperire de sine. In special doamnele vor fi cele care se vor regăsi în piesă şi cărora, probabil, acest spectacol le va da un prilej de introspecţie. "

Ce ne spunem cand nu ne vorbim

O doza de comedie despre nesfarsitul conflict dintre ratiune si inima.

Ce avem in mintea noastra, coincide foarte rar, sa nu zicem intamplator, cu ceea ce spunem sau cu ceea ce facem. De cele mai multe ori mintea nu traieste in acord cu sufletul. De parca am trai permanent cu o a doua persoana in noi insine. Spectacolul din mintea noastra este al doilea volum al romanului "Ce ne spunem cand nu ne vorbim". In cheie absolut comica...umorul fiind singurul care ne salveaza din absurd.

Sfarsitul e de la bun inceput numai ca noi evitam sa il vedem sau sa il acceptam.
Cand doi oameni nu se mai inteleg trebuie doar sa accepte ca sunt in relatia nepotrivita.
Cei mai multi dintre noi sunt niste persoane extraordinare dar nu artunci cand facem noi cuplu cu ele.
Vrei sa castigi pe cineva? Nu e greu deloc. Important este ca la inceput sa ii dai doar ceea ce vrea si sa nu faci nimic din ce nu i-ar placea.
Cazut pe spate, la pamant, nu poti privi decat in sus.
Omul devine infidel atunci cand nu i se ofera ceea ce are nevoie.
Suntem liberi indiferent de situatie. Nu ne leaga nimic. Nu s-au inventat inca lanturi pentru suflet.
Sufletul nu este o guma de mestecat, nu se intinde, nu se rupe si nu se da din gura in gura.

Restul...la spectacol !

O POVESTE DESPRE NESFARSITUL CONFLICT DINTRE RATIUNE SI INIMA...6 tablouri despre 6 variante de a insela in cupluri

Amalgam amagitor de lumini angelice si umbre diavolesti!?

Less facebook more study...noua mea deviza e sa ma afund de tot in facultati si citit...

Un lucru e clar....nu sunt facuta pentru lumea asta....as vrea sa....sa se termine tot......sa lupt sau sa nu lupt, asta e intrebarea.....dar raspunsul.....

Raspunsul este evident: nu mai sunt un copil!

Carpe diem!

     Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata. Nu esti invins decat daca refuzi "lupta". Altfel, orice faci, orice incerci in viata - sunt victorii; si cat ar fii ele de mutilate, nu trebuie sa regreti ca le-ai obtinut. In constiinta omului exista aceasta grava confuzie intre victorie si premiu... Cei mai multi dintre noi credem ca am facut un lucru bun numai daca primim o recompensa, o felicitare, o observatie favorabila. Si, dimpotriva, gandim esuate toate actele noastre care au trecut neobservate, sau au fost privite cu neincredere, sau cu dispret. Confuzia aceasta are radacini mai adanci, in setea omului pentru faptele sale. Noi, care nu stim niciodata ce sa facem cu faptele noastre, credem ca o actiune desprinsa de dorinta recompensei este o actiune fara pasiune, un fapt neutru... Ni se pare ca numai acele actiuni sunt intr-adevar omenesti care sunt promovate de o mare pasiune. Dar uitam ca de fapt o pasiune nu cauta niciodata premierea sau promovarea ei, nu cauta niciodata o recompensa....

Thanks for inspiration THE WEEKND

De ce?...

     Nu stiu de ce, dar viata m-a invatat totdeauna mai intai zborul si apoi caderea. Probabil ca altfel n-as fi simtit niciodata cu adevarat gustul amar al caderii. Sunt genul de om care-si traieste sentimentele la extrem si la extreme: agonie si extaz...si invers. N-am apucat niciodata sa "ma obisnuiesc cu starea mediocritatii" sufletesti (in sensul bun al cuvantului). Am avut parte doar de pauze mici intre extreme. Oare pauzele acelea sa fi fost normalitatea sufleteasca de care se bucura altii?...Nu stiu. 
     M-am intrebat de atatea ori de ce traiesc asa, de ce sunt asa, de ce simt asa si-mi dau seama ca n-am gasit niciodata raspunsuri. Iar daca aceste raspunsuri "au existat" candva, ele nu fac decat sa-mi demonstreze ineficienta gandirii mele asupra sufletului si sentimentelor mele. Asa ca, nu ma mai intreb: "De ce? De ce mi se intampla asta acum?" E o intrebare fara raspuns. E o tacere. Sau poate pur si simplu destin...

wolf...

De acord, copila din mine,deseori te cerea....

Am obosit....

Jurnal...

     Sunt mandra de mine, sunt mandra ca ma vad urcand pe scara idealurilor mele realizand tel dupa tel...Nu am ajuns la finalul calatoriei mele, dar in punctul in care am ajuns, privind inapoi pot spune AM REUSIT, ce am reusit? ce nu credeam ca voi fi in stare sa fac pe cont propriu fara a ma baza pe cineva. Increderea in mine a atins cote indeajuns de mari incat sa fug in directia de care mi-e frica si sa infrunt orice temere in loc sa ma retrag si sa las lucruri realizabile sa treaca pe langa mine. De la lucruri marunte pana la lucruri majore am reusit sa combat fara sa eschivez sau sa cer ajutor, fara impingere de la spate. Si e al naibii de bine la sfarsitul zilei....

     Dar am obosit, ma ajung din urma niste momente grele in care nu voi mai putea lupta in totalitate singura, din acest punct voi avea nevoie de sustinere, caci pentru o clipa sau mai mult poate, ma simt doborata sau mai bine zis coplesita de un lucru care ma distruge pe interior si nu imi permit sa las acest lucru sa iasa in exterior.....sanatatea mea va fi prioritara acum pentru ca gravitatea acesteia ma trage inapoi de la celelalte "lupte", facultatile. Voi trece eu si peste asta.....sper, cel putin un pumn de pastile tine sub control ce se intampla in mine si devine o rutina controlul acestei.......ce am eu.

Butterfly fly away....

Teaser

     Omul este inzestrat cu facultatea cunoasterii si cu pofta cautarii. Este o fiinta care tinde sa devina libera. “Omul este condamnat sa fie liber”. M-am gandit eu asa... 

I'm such a fucking lady...

Bona valetudo melior est quam maximae divitiae.

     Imi mai pun problema daca viata are sau nu un sens. In realitate, totul se reduce la a sti daca e sau nu suportabila. "Cerul senin ne obliga la mai multe intristari decat cel cenusiu, caci ne pune in fata sperantelor la care n-avem curajul sa ajungem, pe cand ultimul ne ingroapa fara alternative". Prin tristeti cazi "prizonier" lui Dumnezeu si astfel ajungi sa nu te mai mangaie nimic in afara de viata in El.
     Miracolul mortii nu consta in ceea ce sfarseste ea, ci in ceea ce incepe. Nu ma inspaimanta nimic in faptul ca moartea pune capat biologiei si incheie definitiv viata. Sub acest aspect cunosc deja moartea; din experientele mele, din ceea ce vad la altii, m-am intalnit de nenumarate ori cu fenomenele morti...cu agonia, cu stingerea, oprirea pe loc. Am murit de atatea ori pana acum, ca orice om. Pentru ca fiecare cunoaste moartea in acest sens. Ce nu cunoaste nimeni este inceputul de dupa moarte. Este adevarat ca dupa fiecare "moarte" in viata reusim intr-un fel sau altul sa ne nastem din nou, sa "luam viata de la capat"...In cursul vietii renastem necontenit, dar cu aceleasi valori, cu aceeasi experienta. Nu este o schimbare decisiva, unica, ireversibila. Schimbarea ireversibila o experimentam numai prin moarte adevarata. Si ceea ce e miraculos in aceasta moarte e faptul ca odata cu ea incepe "ceva" deosebit de ceea ce ne asteptam sau ne inchipuiam c-o sa fie. Se continua "ceva" pe care noi nu avem ochi sa-l vedem in timpul vietii, "ceva" pe care noi l-am fi putut cunoaste in timpul vietii, o taina, un mister.....

Struggling

Miguel - Sure Thing

Asculta mai multe audio hip-hop

LOVE  you  like  a BROTHER,
TREAT  you like a  FRIEND.
RESPECT  you  like  a  LOVER
You could bet that
Never gotta sweat that

If you be the CASH, I'll be the RUBBERBAND
You be the MATCH, I'm gon be the FUSE, boom
PAINTER  baby, you could be the  MUSE
I'm the REPORTER  baby, you could be the NEWS
Cause you're the CIGARETTE  and I'm the SMOKER
We raise a BET, cause you're the JOKER
You are the CHALK  and I can be the BLACKBOARD
You could be the TALK  and I could be the WALK

Even when the sky comes falling
Even when the sun don't shine
I got faith in you and I
So put your pretty little hand in mine
Even when we're down to the wire baby
Even when it's do or die
We could do it baby, simple and plain
Cause this love is a sure thing

You could be the LOVER, I'll be the FIGHTER  baby
If I'm the BLUNT,  you could be the LIGHTER  babe
Fire it up
WRITER  baby, you could be the QUOTE
If I'm the LYRIC  baby, you could be the NOTE. record that
SAINT  I'm a SINNER,  PRIZE  I'm a WINNER,  it's you
What can I do to deserve that
PAPER  baby, I'll be the PEN
Say that I'm the ONE, cause girl you're a TEN
Now rock with me babe, let me hold you in my arms, talk with me babe

This love between you and I is simple as pie baby
It's such a sure thing
Ooh it such a sure thing

O poza cat o mie de cuvinte....

-----> Dreamin' Chillin' <------

Deal with it

     A visa cu ochii deschisi, e o calitate, un dar (si in acelasi timp si un defect), tot ce conteaza este atunci cand cazi in visele amintirilor sa nu devii depresiv, ci sa te bucuri de tot ceea ce iti ofera viata, cu bune cu rele nu sunt decat experiente care trebuie privite ca pe niste invataturi nu ca pe niste esecuri asa ca visati, visati, visati si bucurati-va ca nimic nu e intamplator pe lumea asta, iar la sfarsitul zilei toate se leaga si fiti impacati cu trecutul ca sa traiti in prezent.

ATAT.

     Eu sunt doar o lacrima pe obrazul timpului. Eu nu m-am nascut ca sa schimb lumea ci ca sa o ascult si s-o inteleg. Daca ceilalti n-au inteles lucrul asta, nu-i nimic...am un graunte de Duh Sfant din care am sa le daruiesc tuturor (de fapt fiecaruia) o rugaciune si un strop de iubire fiecaruia. Mai mult nu pot face. Restul depinde de fiecare...Am facut si eu tot ce-am putut.

Cosi felice da toccare il cielo con un dito

 Solo la tua voce ascotto
La tua voce soave come il vento
fresca come la rugiada di matina


Solo la tua voce ascotto
e mi pedro nel silenzio del cielo
e mi nascondo nel tepore del tuo cuore...

Just when the caterpillar thought the world was over, it became a butterfly...

     Nu regret nimic din tot ceea ce-am trait pana acum. Tot ceea ce mi-a daruit viata frumos mi-a incantat sufletul; tot ceea ce a fost dureros m-a facut mai buna, mai intelegatoare si m-a impins sa fiu mai tare in drumul pe care mi l-am ales; tot ceea ce am facut bun mi-a adus o clipa de bucurie, multumire si chiar de fericire, tot ceea ce am gresit m-a invatat sa ma maturizez, sa cer iertare si sa nu mai repet ceea ce-a suparat sau deranjat. Am iubit, am gresit, am ras, am plans, am mangaiat, am suferit...am trait. Am fost asa cum nici eu nu-mi inchipuiam ca pot fi. Am vazut, am auzit, am gustat, am pipait, am mirosit....mi s-au dat toate simturile lumii asteia. Am gandit, am simtit cu tot sufletul si cel mai important...am visat si am sperat spre tot ceea ce Universul poate face mai bun din evolutia unui suflet de om. Am primit tot ceea ce i se poate darui unui om.
     Nu regret nimic. Asa cum sunt, iti multumesc Doamne pentru ca m-ai invatat sa inec in iubire tot ceea ce ma inconjoara...

La luna diventa il sole, la notte il giorno, perche dietro ogni persona se ne nasconde un'altra...forse piu bella, forse piu brutta...forse la tua...

Lamb - Gabriel

Asculta mai multe audio diverse

UNSPREZECE MINUTE-Paulo Coelho

"-a aruncat o pietricica in apa. In locul unde a cazut piatra, au aparut mici cercuri care s-au marit, s-au largit, pana cand au atins o rata ce trecea intamplator pe-acolo si n'avea nimic de-a face cu piatra. In loc sa se sperie de unda neasteptata, rata s-a hotarat sa se joace cu ea.- Pot continua asa. Pot insa, ca ratusca de pe lac, sa ma joc si sa ma amuz de ondulatia care s-a format brusc si a dezechilibrat apa.
     Piatra are un nume: pasiunea. Ea poate descrie frumusetea unei intalniri fulminante dintre doua persoane, dar nu se margineste la atata. O gasim in surescitarea intalnirii neasteptate, in vointa de a realiza ceva cu fervoare, in certitudinea ca iti vei putea realiza un vis. Pasiunea ne da semnale care ne calauzesc viata- si mie imi revine sa descifrez aceste semnale".

Nu imi pare rau de nimic din ceea ce-am facut, imi pare rau de ceea ce as fi putut sa fac si n-am facut...

Fericire...Partea a II-a

     Fericirea altuia merita orice renuntare. Nu confortul lui, nu orgoliul-ci fericirea. Majoritatea oamenilor practica renuntarea pentru confortul celorlalti; si o practica din lasitate, din lene, din indiferenta. Renunti la tine ca sa nu plictisesti pe celalalt, sa nu-l contrazici, sa nu-l obosesti, sa nu-l incomodezi. Aceasta nu e renuntare, ci lasitate. Se va spune: "Dar asa inteleg oamenii fericirea, asta e conceptia lor despre fericire, e bine sa le-o pastram". Nu prea cred chestia asta. Oamenii exagereaza intotdeauna influenta unui act de-al lor asupra semenilor. De fapt, isi camufleaza prin asta dorinta lor de a nu fi pusi in situatii neconfortabile. Se spune: "N-am vrut sa-i raspund ca sa nu-l fac sa sufere". Adevarul e altul, n-a vrut sa-i spuna pentru ca s-ar fi aflat atunci intr-o situatie incomoda, desi cel de-al doilea n-ar fi suferit intr-atat cat lasa a intelege cel dintai. Cand toleram slabiciunile unora nu inseamna ca le procuram fericirea. Le mentinem confortul, atata tot.
     Dar daca la urma urmelor, fericiea n-ar fi decat o serie de lucruri confortabile? Este un punct de vedere care, cu o inteligenta mai ascutita decat a mea, s-ar putea sustine. Numai ca, asemenea discutii nu ma intereseaza, desi par destul de originale. Raman la parerea mea: o serie prelungita de conforturi nu creeaza fericirea. Mai intai, orice confort are o parte negativa: absenta lui aduce o atenuare a placerii, poate chiar durerea si suferinta. Pe cand fericirea este o stare din care nu se mai poate lua nimic. Apoi, un confort poate fi situat, localizat, exteriorizat; il schimbi, il indepartezi, il porti cu tine. Pe cand fericirea este o stare fluida, la care nu se ajunge prin grade; nu urcam spre ea, nu o cucerim, nu o marim. Ea este, pur si simplu.
     

Fericire...Partea I

     Fericirea este o problema pe care nu trebuie sa ti-o pui niciodata pentru tine. Fericirea are un sens si un continut concret numai atunci cand o consideri pentru altul. De cate ori spui: "daca fac cutare lucru, daca sacrific cutare slabiciune, daca trec cutare obstacol-sunt fericit!", de cate ori iti spui astfel, traiesti o iluzie, care te face sa suferi mai mult si mai deznadajduit. Ne putem aranja conforturi, bucurii, placeri, satisfactii, recompense, dar niciodata nu putem anticipa si realiza fericirea. De cate ori reducem notiunea aceasta la propria noastra personalitate ea isi pierde complet sensul. E reala atat timp cat e absenta, cat timp e o simpla nostalgie, o asteptare, o iluzie. De cate ori veti crea mintal sau sentimental o fericire, care se afla undeva in spatiu sau timp, fiti siguri ca nu o veti intalni niciodata. E stranie aceasta "obiectivitate" a fericiri. Este unul dintre putinele lucruri pe care nu le putem realiza singuri pentru noi. Dimpotriva, putem face un numar infinit de oameni fericiti, de un numar infinit de ori. Fericirea ajunge concreta numai atunci cand o dorinta care o precede este indreptata de catre altul. Pentru realizarea fericirii altuia, nici o renuntare nu e prea mare, nici un sacrificiu nu e prea costisitor. Un om care intelege ca nu poate atinge niciodata fericirea prin propriile mijloace, nu are decat un singur lucru de facut: sa aduca fericire altora.
     A trai in realitate este cea dintai datorie a noastra. Si niciodata nu verificam mai decisiv realitatea decat in suferinta noastra si in fericirea altora. Maximul de concret il cuprindem in aceste doua extreme, niciodata intre ele. Este o iluzie sa crezi ca o viata obisnuita, mediocra, fara suferinte si fara fericiri, intruchipeaza viata reala. Cele mai "mizerabile" iluzii, cele mai otravite idealuri, cele mai deprimante abstractiuni sunt legate de aceasta alergare dupa fericirea noastra. Daca ne este dat sa cunoastem candva fericirea, o vom intalni pe neasteptate, pe nevrute, de la altul: daruita, nu cucerita. Nu este o lege morala ceea ce spun eu aici, este o stare naturala, reala. Un om cu cat este mai tare cu atat are mai putina nevoie de el. Taria nu se masoara prin raporturile dintre om si lume, ci dintre om si el insusi. Cu cat renunti mai mult la tine, cu atat esti mai plin pe dinauntru, esti mai concret si mai viu.
    

Noua ne-a fost dat sa ni se impleteasca drumul...

   Dragostea...iubirea, ele sunt cele care iti fura imaginatia si iti dau puterea sa continui viata oricat de grea ar fi. E greu sa treci prin viata daca nu ai o persoana langa tine care sa te inteleaga si sa te asculte, sa te sprijine. Pentru fiecare exista o astfel de persoana cu care sa imparta tot ce include viata: tristeti, dezamagiri, amagiri, tradari, bucurii, fericiri, amintiri, nebunii, nostalgii...

UNSPREZECE MINUTE-Paulo Coelho

     "Azi am trecut prin fata unui parc de distractii. Cum nu pot continua sa cheltuiesc bani la intamplare, m-am gandit ca ar fii mai bine sa observ oamenii. M-am oprit mult timp in fata montagne-russe-ului: am vazut ca majoritatea persoanelor intrau acolo in cautarea senzatiilor tari, dar cand incepea sa functioneze, mureau de frica si cereau oprirea carucioarelor.

     Atunci ce vor? Daca aleg aventura, n-ar trebui sa fie pregatite ca sa mearga pana la capat? Sau cred ca ar fi mai inteligent sa nu treaca prin atatea urcusuri si coborasuri si sa stea tot timpul intr-un carusel, invartindu-se in acelasi loc?

     In clipa cand sunt prea singura ca sa ma gandesc la dragoste, dar simt nevoia sa ma conving ca asta se va intampla, imi voi gasi o slujba si ma aflu aici pentru ca am ales destinul acesta. Montagne-russe-ul e viata mea, viata este un joc dur si halucinant, viata inseamna salturi cu parasuta, inseamna risc, inseamna sa cazi si sa te ridici, inseamna alpinism, inseamna vointa de a ajunge in punctul tau cel mai inalt si a te simti nemultumit si nelinistit cand nu reusesti sa o faci.

     Nu e usor sa fiu departe de familia mea, de limba in care-mi pot exprima toate emotiile si sentimentele, dar de azi inainte cand voi fi deprimata, imi voi aminti de acel parc de distractii. Daca as fi adormit si m-as fi trezit brusc intr-un montagne-russe, oare ce as simti?

     Bun, prima senzatie ar fii ca sunt prizoniera, as fi ingrozita de curbe, mi-ar veni sa vomit si sa plec de-acolo. Dar daca ma incredintez ca sinele sunt destinul meu, ca Dumnezeu conduce mecanismul, cosmarul acesta s-ar transforma in stimulent. exact ceea ce este, un montagne-russe, o jucarie sigura si confortabila, care ajunge la terminus, dar din care, cat tine calatoria, trebuie sa privesc peisajul din jur, sa tip de emotie". 

Ce e sinceritatea?...

     Ce e sinceritatea?... A fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a nu maslui nimic, a te deschide tot. Cam asta e. Numai ca, criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu atunci cand nu ascunzi nimic celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce se asteapta de la tine sa nu ascunzi. Este paradoxal, dar asa este. Sinceritatea ta se verifica nu prin tine, ci prin celalalt. "Daca minciuna este intotdeauna un defect, sinceritatea nu este intotdeauna o calitate".
     Ca si in prietenie, in sinceritate nu poti fi mereu tu insuti. Esti iubit nu pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica sau verifica. Si nu te poti plange, pentru ca toata lumea face la fel.
     Exista si alt fel de sinceritati, dupa cum exista si alt fel de prietenii, e drept putine, dar exista. Este destinul ca intotdeauna marile sinceritati sau marile prietenii sa para neintelese si paradoxale.

     Ceea ce intristeaza oarecum o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Inteleg prin "libertate" vointa celuilalt de-a se schimba, ba chiar de-a se compromite, de a face altceva decat ceea ce a facut pana atunci. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine intr-un anumit fel, cu o anumita tinuta, cu un anumit comportament, cu un anumit fel de a reactiona, de a vorbi, de a gandi, de a simti. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor?... Esti descompus, distribuit, asimilat, dupa voia si capriciile lor, dupa modul in care esti vazut doar de ei. Daca insa intr-o zi vrei sa fii liber si vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine, atunci nu mai esti acelasi bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Prietenia cea mai incercata iti ofera uneori ziduri de nestrabatut. Si asta deoarece o prietenie nu se verifica in asa numitele "ceasuri grele". O prietenie se verifica prin capacitatea de libertate pe care i-o poti acorda celuilalt. A ajuta un prieten la nevoie nu inseamna numai a-l ajuta sau incalzi cu mangaierile tale (asta cred ca o pot face toti), ci a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere, a nu-l pretui pentru ceea ce iti convine.
     Dar de fapt, asta nu-ti cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata prietenie sau adevarata sinceritate.

Sunrise...Sunrise...

-----> Sunrise... nu ai observat ca nu observam ce repede trece o noapte....

Timp...

Inotand in curcubeu

Am simtit cum se topesc vorbele

Si cum se preling pe ochiul mort al intunericului...

Am simtit sloiuri de cuart

M-au inchis in candelabrul tacerii

Si m-au condamnat sa visez

Penegrand printre meandrele timpului.

Parul iernii prelins tacut printre pietre

Si singuratatea batandu-mi in  geam

Cu priviri albe de fulgi

Sunt perdele ale unei inimi ingalbenite de soare...

Ganduri de ceara se topesc,

Pe la ureche vajaie sonate

Iarna...iarna...iarna

Candva am vazut viata intre patru ochi...Ce sa-mi mai spuna oare privirile trecatorilor?...

   Eu sunt convinsa ca normalul in viata trebuie sa fie macar multumirea, daca fericirea nu poate fi atinsa atat de des. Doamne si ce nebunie este in lume! Ce aviditate... Ce frenetica exaltare pe lucruri de o materialitate atat de mediocra... Cotidianul a devenit ordinar. Prefer sa stau "in afara vietii" decat sa "ma amestec" traind in mod stupid si animalic intr-o ametita cautare a simturilor. Sigur ca-mi dau seama ca traiesc "periculos" fata de ceea ce se intampla in jurul meu, dar cel putin stiu ca nu am gust de cenusa in suflet. Ma intreb oare daca durerea nu este dovada libertatii omului de a alege, libertatea omului de a gresi sau de a nu gresi.

Daca trandafirul se va ofili, cine va mai pretui spinii?...

  O viata fara iubire, fara vecinatatea celui iubit nu e decat o comedie cu sertarase. Le tragi afara unul dupa altul si le impingi iarasi la loc trecand in graba la celalalt. Tot ce se petrece, fie chiar bun si insemnat, abia daca se inlantuie. Trebuie pretutindeni sa o iei de la inceput si ai vrea pretutindeni sa termini.

    "Pasiunile sunt boli fara speranta, ceea ce le-ar putea vindeca e tocmai ceea ce le-ar face cu adevarat primejdioase".

Ma doare ca pot vedea viitorul ca pe un trecut repetabil...

E o prostie sa crezi ca durerea urmeaza bucuriei si bucuria durerii. Lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Si bucuria si durerea tind catre o stare neutra, de calm sufletesc, de neutralitate pasionala. cand atingi aceasta indiferenta coborandu-te dintr-o stare de bucurie pastrezi o anumita impresie de tristete, de melancolie. Si poate de aceea ni se pare ca bucuriei ii urmeaza intotdeauna tristetea, durerea. Cand experimentezi insa starea neutra a echilibrului dupa o durere adanca, aproape ca o socoti o beatitudine, o mare liniste sufleteasca, o foarte mare toleranta a tot si toate, o dorinta sincera de mila, de caritate; in sfarsit, ceea ce e foarte pretios, o sete de valori trainice, universale, cateodata prea omenesti. Dar se pare ca suntem prea toleranti fata de tot ceea ce ne putem aminti ca sa mai putem face o comparatie.

EU....

EU am venit pe lume,

Ca sa-ncurc pe altii;

Eu am venit pe lume

Sa cunosc lumea si sa uit;

Sa am doua fețe:

Unii o stiu pe una,

Altii pe alta,

Si nimeni pe-amandoua

EU am venit pe lume

Sa rad, sa plang, 

Si sa spun atatea lucruri

In atatea feluri,

Dar nimeni nu m-aude.

Cumplita liniste...

De-as fi ramas in neant

Nu mai m-as fi condamnat

Pentru o atat de impura existenta...